Mașinile de scris au o istorie fascinantă. Conceptul de mașină de scris a apărut destul de târziu când acestea au început să fie comercializate și apoi standardizate, însă primele încercări cunoscute pentru a construi o mașinărie care să imprime litere pe hârtie au fost încă din 1500. Începând de atunci, diverși inventatori au încercat de-a lungul timpului, să dezvolte un model pentru o astfel de mașinărie.
În anul 1575 un tipograf italian pe nume Francesco Rampazetto a inventat scrittura tattile (imaginea din stânga) o mașinărie care să imprime literele pe hârtie. Apoi în anul 1714, Henry Mill a obținut un patent în Marea Britanie pentru o mașinărie, care părea, din acel patent, că ar fi semănat cu o mașină de scris. În 1802, italianul Agostino Fantoni a elaborat un fel de mașinărie care să-i permită surorii sale oarbe să scrie mesaje. Între anii 1801 și 1808, italianul Pellegrino Turri a inventat o mașinărie cu care să poată să scrie prietena sa oarbă Contesa Carolina Fantoni da Fivizzano. Apropiindu-ne tot mai mult de conceptul de mașină de scris, în 1823, italianul Pietro Conti da Cilavegna a inventat un nou model de mașinărie de scris care avea denumirea de tachigrafo, cunoscută și sub numele de tachitipo.
În continuare, în anul 1829 americanul William Austin Burt a patentat o mașinărie pe nume „Typographer”(imaginea din dreapta) care, în comun cu alte modele de mașinării mai timpurii, a fost numită ca fiind printre primele mașini de scris. Din păcate, chiar și folosită de propriul inventator era mult mai înceată decât scrisul de mână. Aceasta folosea un indicator pentru a selecta fiecare caracter și nu taste, de aceea a fost considerată a fi o mașină de scris index, mai degrabă decât o mașină de scris cu tastatură.
În sfârșit, italianul Giuseppe Ravizza, un inventator de renume, născut în anul 1811, a petrecut în mod obsesiv 40 de ani din viața sa luptându-se cu toate complicațiile pentru a inventa o mașină de scris folositoare. El a denumit invenția sa din 1855 Cembalo scrivano sau „macchina da scrivere a tasti”(imaginea din stânga) pentru că avea o tastatură asemănătoare cu clapele unui pian.
Începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, ritmul de comunicare în afaceri era tot mai mult în creștere astfel s-a creat și nevoia de a mecaniza procesul de scriere.
În 1865, Rasmus Malling-Hansen din Danemarca a inventat Hansen Writing Ball(imaginea din dreapta), care a intrat în producție comercială în 1870, astfel fiind prima mașină de scris vândută comercial. A fost un mare succes în Europa și se știe că au fost utilizate în birourile din Londra până în 1909.
Conform cărții Hvem er skrivekuglens opfinder? (Română: Cine este inventatorul „Mingii de scris”?), scrisă de fiica lui Hansen, Johanne Agerskov în 1865, Malling-Hansen a făcut un model de porțelan al tastaturii „mingii” lui de scris și a experimentat cu diferite plasări ale literelor pentru a putea ajunge la cea mai rapidă viteză pentru scriere. Aceste experimente au dus la îmbunătățirea „mingii de scris” până în punctul în care au făcut-o să fie prima mașină de scris care produce texte mai rapid decât ar putea o persoană să scrie de mână. „Mingea de scris” a fost un șablon pentru inventatorul Frank Haven Hall care a dezvoltat un prototip care producea litere mult mai rapid și mai ieftin.
Prima mașină de scris cu succes comercial a fost brevetată în 1868 de americanii Christopher Latham Sholes, Frank Haven Hall, Carlos Glidden și Samuel W. Soule din Milwaukee, Wisconsin. Însă, din cauza unor neînțelegeri provocate de refuzul lui Sholes de a utiliza și recomanda o mașină de scris care „semăna cu o combinație între un pian și o masă de bucătărie”, prototip construit de mașinistul Matthias Schwalbach, patentul a fost vândut lui Densmore and Yost. Aceștia au făcut o înțelegere cu E.Remington and Sons (care la acea vreme era un faimos fabricant de mașini de cusut), să comercializeze mașina de scris ca Sholes and Glidden Type-Writer.
Acesta a fost originea cuvântului „Typewriter”. Remington a început producția primei mașini de scris la 1 martie 1873 în Ilion, New York. Avea o tastatură cu layoutul QWERTY, care datorită succesului mașinii, a fost adoptat de ceilalți fabricanți de mașini de scris.
Până în anul 1910, mașina de scris „manuală” sau „mecanică” atinsese un oarecare design standardizat. Existau mici variații de la un fabricant la altul, însă, urmăreau același concept: fiecare tastă era conectată la un braț care avea atașat la capătului lui o matriță cu litera sau caracterul corespunzător. Când o tastă era lovită rapid și ferm, brațul lovea panglica (de obicei din țesătură cu cerneală), făcând o marcă imprimată pe hârtia înfășurată în jurul unui cilindru de cauciuc.
La majoritatea mașinilor de scris timpurii, brațele loveau de jos în sus pe hârtie (ex. imaginea din dreapta), fiind presate pe partea inferioară a cilindrului de cauciuc, prin urmare dactilograful nu vedea textul care era tastat. Mai târziu au apărut designuri mecanice mai ingenioase, așa numitele „mașini de scris vizibile”, care foloseau frontstriking, în care brațele loveau pe partea din față a cilindrului de cauciuc, astfel devenind un standard.
O inovație semificativă a fost tasta shift, introdusă de Remington nr.2 în 1878. Această tastă practic schimba ori segmentul brațelor coborând-ul, caz în care se descrie ca „segment shift”, ori carul cu cilindrul de cauciuc urcând-ul, caz în care se descrie drept „carriage shift”. Rezultatul a fost că matrița brațului putea imprima două caractere diferite înjumătățind astfel numărul de taste și brațe (simplificând considerabil mecanismele interne ale mașinii de scris). Înainte de tasta shift, mașinile de scris aveau nevoie de brațe și taste separate pentru fiecare caracter în parte, practic avea două tastaturi una lângă cealaltă (Smith Premier în imaginea din stânga). Cu tasta shift, costurile de fabricare și prețurile pentru cumpărare au fost foarte mult reduse iar operarea unei mașini de scris devenea mai simplă.
Odată cu invenția tastei shift a venit și nevoia unei funcții care să blocheze shiftul în poziția de majuscule pentru ca degetele mici să nu obosească atunci când se scria doar cu majuscule.
Tastele de tabulator au fost adăugate în perioada târzie a secolului al XIX-lea pentru a facilita utilizarea mașinilor de scris în gestionarea afacerilor. Primele modele aveau o tastă de tabulator și o oprire. Modelele de mai târziu au permis opriri câte erau nevoie, de aceea de multe ori aveau mai multe butoane sau taste de tabulator, fiecare mutând un anumit număr de spații în față pornind de la punctul decimal. În imaginea din dreapta avem un exemplu de butoane de tabulator la mașina de scris Remington 10.
În perioada timpurie a secolului al XX-lea, o mașină de scris a fost vândută sub numele de Noiseless și prezentată ca fiind „silențioasă”. La mașinile de scris convenționale brațele ajung pe cilindrul de cauciuc pur și simplu prin biciuirea panglicii cu cerneală și a hârtiei. O mașină de scris „noiseless” are un mecanism complex de pârghii care reduc mecanic viteza înainte ca brațul cu matrița să ajungă la panglică și la hârtie, într-o încercare de a anula zgomotul.
Designurile de mașini de scris electrice au înlăturat conexiunea directă între taste și brațe. A nu fi confundate cu mașinile de scris electronice de mai târziu, deoarece mașinile de scris electrice conțineau un singur component electric, anume motorul. Unde înainte o apăsare pe o tastă mișca brațul în formă directă, acum presupunea legături mecanice care direcționau puterea mecanică de la motor spre braț.
Unele mașini de scris electrice au fost patentate în secolul al XIX-lea, dar prima mașină despre care se știe că a fost produsă în serie este Cahill(imaginea din dreapta) în anul 1900.
James Fields Smathers din Kansas City a inventat ceea ce era considerată prima mașină de scris practică care era operată cu energie electrică în 1914.
Northeast a fost interesată să găsească noi piețe pentru motoarele lor electrice așa că au dezvoltat designuri care puteau fi comercializate către fabricanții de mașini de scris, iar din 1925 au fost produse mașinile de scris Remington Electric (imaginea din stânga) de către Northeast's motors.
După ce au fost fabricate vreo 2.500 de mașini de scris electrice, Northeast a cerut companiei Remington să semneze un contract pentru următoarea branșă de mașini. Directorii Remington nu erau prea dispuși să ajungă la ceva concret așa că Northeast a decis să intre singură în afacerea mașinilor de scris iar în 1929 a produs prima mașină de scris Electromatic.
În 1928, Delco, o divizie a General Motors, a cumpărat Northeast Electric, iar afacerea cu mașinile de scris s-a desprins ca Electromatic Typewriters Inc. În 1933, Electromatic a fost achiziționat de IBM, care a cheltuit 1 milion de dolari pe o refacere a designului Electromatic Typewriter, lansând IBM Electric Typewriter Model 01 în 1935.
Mașinile de scris electrice IBM și Remington Rand erau lidere pe piață până la apariția IBM Selectric typewriter introdusă de IBM în 1961, care înlocuia brațele mașinii cu un element sferic (typeball) ușor mai mic decât o minge de golf, cu matrițele caracterelor pe suprafața lui.
Ultima dezvoltare majoră în domeniul mașinilor de scris a fost mașina de scris electronică. Majoritatea mașinilor electronice înlocuiau elementul sferic (typeball) cu un mecanism de roți din metal (un disc în formă de „margaretă” cu matrițele caracterelor la extremitățile „petalelor”). Pentru un timp, aceste mașini au fost de succes din moment ce acest mecanism „margaretă”(imaginea din dreapta) era mult mai simplu și mai ieftin decât brațele sau mecanismele Selectric, iar memoria lor electronică și ecranul permiteau operatorului să vadă cu ușurință greșelile și să le corecteze înainte ca textul să fie, de fapt, tipărit.
Spre deosebire de modelele Selectric sau cele mai vechi, acestea erau cu adevărat „electronice” pentru că funcționau pe bază de circuite integrate și componente electromecanice.
În 1970 piața mașinii de scris a început să intre în declin din cauza computerelor personale. În anii următori, multe companii care fabricau mașini de scris au început să intre în faliment sau să se închidă, cum a fost în cazul lui IBM care în 1991 și-a vândut divizia de fabricare a mașinilor de scris și s-a retras complet din domeniul mașinilor de scris.